Servicii tricotaj

Unele din produsele noastre sunt tricotate din lână ecologică, naturală iar altele pot fi chiar din lână reciclată.

Avem pe stoc lână de alpaca și de cașmir într-o gamă restrânsă de culori dar cu ajutorul producătorilor noștrii importatori putem aduce foarte repede lâna la culoarea pe care o alegeți chiar dumneavoastră și realizăm din acestea accesorii precum fulare, mănuși și căciuli.

Putem tricota cu o varietate largă de fire la propunerea dumneavoastră. (fire din bumbac, bumbac organic, in, oaie, cămilă, yak, bambus, etc) dar preferăm totuși să nu lucrăm cu fire sintetice.

Nu negăm faptul că Lâna de Alpaca și Lana de Cașmir sunt fire fine, deosebite și scumpe, de aceea suntem deschiși oferind posibilitatea să vă alegeți dumneavoastră materialul din care doriți să vă executăm accesoriul. Trebuie doar să aveți în vedere că execuția acestora va dura puțin mai mult pentru că lucrând pe comandă, este nevoie de timp pentru importarea materialelor sau aducerea lor în Constanța.

Vom comunica deschis, transparent cu clientul, vom alege împreună culorile și materialele astfel încât acesta va fi informat în permanență de statutul și procesul execuției produselor.

Lâna de Alpaca pe care o deținem este produsă în Peru ea fiind printre cele mai prețioase și mai fine fibre naturale de pe planetă. Este calduroasă, moale și are o strălucire unică. Textilele confecționate din fibre de alpaca sunt moi, nu se încrețesc și sunt rezistente la piling.

O caracteristică unică a fibrei este determinată de porozitate astfel încât aerul din interior conferă materialului o caracteristică excelentă de a suporta temperaturi extreme. Clasic vorbind, în loc de „fibră de alpaca”, se folosește și „lâna de alpaca” sau „păr de alpaca”.

Fibra este măsurată în micrometri. Cu cât micrometri sunt mai puțini, cu atât un produs prelucrat va fi mai fin. Un micrometru este egal cu 0,001 mm.

Pentru comparație: părul uman are aproximativ 30 de micrometri!

Pentru prelucrare, lâna este selectată manual în Peru, pe culori , această selecție se realizează printr-un ritual tradițional fiind foarte dificilă și nu multe persoane au abilitățile de a realiza acest proces manual provocator.

Produsele noastre sunt din lână Baby Alpaca.

Lâna Baby Alpaca nu este necesar să fie din fibră de alpaca baby (pui de alpaca) dar este obligatoriu să aibă aceleași proprietăți și să aibă aceeași calitate cu cea din urmă. Există astfel și animale mai în vârstă care au această calitate a fibrelor și sunt deosebit de solicitate pentru reproducere.

Lâna de alpaca APU KUNTUR este fabricată în Peru, în conformitate cu cerințele ecologice umane. APU KUNTUR fiind compania ce utilizează doar cele mai fine fibre acestea respectând standardele de înaltă calitate. Firele pentru tricotare sunt certificate OEKO-TEX® Standard 100, acest lucru putând fi văzut și simțit prin tricotat. Încearcă și tu!

Cașmirul este un simbol al statutului înalt, sinonim fiind cu luxul și confortul. Este o fibră naturală fină obținută prin pieptănarea stratului caprei Hircus Laniger, care trăiește într-un habitat unde există schimbări semnificative de temperatură între zi și noapte, ceea ce duce la dezvoltarea unui substrat mai fin, mai prețuit, cunoscut sub numele de ”down” (fin ca un puf).

Această fibră nobilă (fină ca un puf) provine din mai multe zone din China și Mongolia, de unde Cariaggi selectează doar fibrele de cea mai bună calitate. Fibrele sunt apoi procesate în Italia folosind o tehnologie de vârf, pentru a le transforma într-o colecție de fire prețioase.

Proprietățile extraordinare ale fibrei din cașmir de a fi ușoară, moale și de a se autoregla la diferitele temperaturi – cu o putere de izolare naturală de 10 ori mai mare decât lâna, fac ca acest fir Cariaggi sa fie perfect pentru orice anotimp.

Tarife tricotaj

Tarifele pentru tricotaje se percep în funcție de materialul/tipul de lână pe care îl doriți, de cantitatea materialului folosit și de timpul de lucru/manoperă.

Ca și la broderie este la fel de important numărul de culori pe care îl doriți. Pentru mai mult de două culori adaugăm un cost de +30%

Deoarece este diferență mare de costuri între tipurile de lână și o diferență mare de timp de lucru din cauza diferitelor tipuri de fire, prețurile se stabilesc numai după ce se cunosc exact aceste aspecte.

Se va realiza un model (swatch) de 20×20 cmp pe care clientul îl va putea vedea, îl va putea atinge astfel încât să poată lua o decizie.

După ce se stabilește acest aspect, se va calcula un preț.